Țara care le interzice șefilor să își mai deranjeze angajații după orele de program

Țara care le interzice șefilor să își mai deranjeze angajații după orele de program
Publicat: 22/05/2016, 10:07

În Franța, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaților, pentru prima oară, „dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.

Companiile cu mai mult de 50 de angajați vor fi obligate să prezinte un plan care să conțină orele (în special seara și în weekend) în care angajații nu sunt obligați să răspundă la mesajele electronice.

Chiar dacă reacțiile din alte state membre UE nu au fost cele așteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri, scrie bm.

„Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, și acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. „Angajații părăsesc fizic biroul, dar nu își părăsesc munca. Ei rămân atașați printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viața angajaților până la punctul la care aceștia cedează nervos.”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu